Arta războiului (fragment)
– Arta Războiului –
1
Se înlumina încet în sîmbăta aceea a sfinților Evsignie, Nona și Fabie, ca un tăiș știrb rîcîind întunericul din jurul trupurilor noastre se arăta ziua și nevolnică. Clopotele bătură alene și o pieliță de lumină ca o scufie se așternu peste oraș. Strigoii, care or fi fost, dănțuiră pentru ultima oară, răsuflară cu îndoială din lumina lăptoasă și se așternură la drum. Un înger nevăzut ochilor lumii făcu repede ordine în grămada lor, împingîndu-i spre altă noapte și ei, jucăușii, se duseră nepăsători într-acolo.
Cei doi, Armeanul Zadic și Ioan, geograf la școala de la Colția, priviră în urma lor cum se duc și ei rămînînd.
– Stai, bre, nu pleca și tu ! spuse Armeanul mai mult într-o doară către înger și Acela rămase și o vreme stătură la taifas despre una și despre alta și la urmă îngerul le citi scrisoarea lui Franciscus Craneveldius către Nicolae Olahus :
,,Preastrălucitule bărbat, de curînd, după ce soția mea a fost la Louvain și s-a întors acasă, ca după un exil, s-a făcut cum se întîmplă în timpul discuțiilor, mențiune despre excelența-ta. Atunci ea a spus : Vai, îmi amintesc că nu mi-am ținut cuvîntul, nu m-am eliberat de obligația luată prin făgăduirea brînzeturilor anul trecut, cînd doream tare mult să cunosc unele condimente ale mîncărurilor cum se fac în Ungaria, de aceea m-am hotărît să mă eliberez cît mai repede de această obligație și dă trimit un om să aducă preparate de Leyda.
Nu am trimis bucate din cele vechi și învîrtoșate, ci mai moluțe, deoarece, dacă ascultăm de indicațiile medicilor, brânza este atît mai prielnică sănătății, cu cît este mai apropiată de starea laptelui, iar cele invîrtoșate sînt greu digerate de stomac”, și altele.
Și o vreme vorbită despre consistența alimentelor, cum sînt ele mai potrivite pentru trup.
-Dacă ingerăm alimente de consistență exagerată se ivește boala, spuse Ioan dovedindu-și astfel știința.
Armeanul spuse și el ceva despre purgație, și despre scaunele biloase :
-Scaunele biloase, asta e dovedit, spuse el, arată o afecțiune la faringe. Și nu de mult mi s-a întîmplat să văd o cîntăreață care își pierduse vocea. I-am cercetat scaunele vreme de trei zile și absența bilei mi-a dovedit că afecțiunea nu e de la faringe, ci e de natură psihică.
Îngerul povesti și el întîmplarea unui orator care treptat își pierdea vocea, apoi trebui să plece regretând.
Cei doi rămaseră singuri la marginea acelei dimineți ce se ivea peste lume. Cîțiva șobolani robotiră veseli pe la picioarele lor, unul mai prost chiar încercând să se cațere pe piciorul Armeanului, care îl dădu plictisit una peste bot, alungîndu-l. Șobolanul se duse la Ioan și acesta îl apucă de coadă și-l ridică spre geam. Lighioana își zbătu cît mai cu folos lăbuțele roșietice și chițăi a milă.
-Lasă-l, bre! spuse Armeanul, că-mi umple sufletul de jale.
Dar Ioan nu-l lăsă, îl puse în firida ferestrei și o vreme se uită la el cum încremenise de frică.
-Ce-ar fi, bre, să-l mîncăm? spuse Armeamul cu o voce lihnită. Scoase din buzunarele nădragilor o căpățînă de usturoi și i-o arără lui Ioan. Îl facem ostropel.
Ioan se gîndi o vreme, apoi dădu din cap a încuviințare. Ideea îi mai înveseli puțin și în febra ei mai prinseră trei șobolani și îi gîtuiră. Priviră fericiți la leșurile lor și Armeanul începu să spună o poezie :
,,Leșurile cu leșie / Leșii cu leșinătură / Le și dau o pupătură”.
Dar Ioan îl opri la timp fiindcă o ureche mare se făcuse în zid, curioasă. Urinară în pîlnia acelei urechi, apoi scuipară în ea și urechea se făcu iar înapoi, un zid mucezit și umed.
-Trei ani în Anatolia am fost bucătar, spuse Zadic și se așeză turcește pe jos.
Ioan puse tacticos cele trei leșuri în fața lui și privi.
Armeanul luă primul șobolan și umflîndu-se în plămîni îi suflă în fund pînă îl făcu de două ori ca la început, astupă gaura cu un deget și răsuflă ușurat. Scoase degetul brusc și trupul animalului fu aruncat afară din piele cu o bufnitură de pușcoci, care îl sperie pe Ioan.
-He, he, he ! râse Armeanul Zadic și repetă operația încă trei ori. Le sfîșie burta cu o unghie ce și-o ascuțise multă vreme pe zid și le scoase măruntaiele.
-Nu sînt prea grași ! spuse Ioan ca să spună ceva, dar nu mai avea chef de nimic.
Armeanu se sculă, luă un blid de cositor aruncat într-un colț și puse cele trei bucăți de carne în el. Ioan începuse deja să curețe usturoiul și un miros plăcut le gîdilă nările și le schimbă gîndurile triste de le-or fi avut.
Trebuiră să întrerupă o vreme, fiindcă veniră patru gealați cu priviri de oameni nedormiți și îi bătură pînă se plictisiră, îi lăsară leșinați într-un colț și plecară.
Primul se trezi Ioan. Nu-și aducea aminte unde este, așa că îl întrebă pe Armean. Vocea lui Ioan îl hotărî pe Armean să deschidă un ochi uriaș de-l avea în mijlocul frunții, ca un ciclop.
Clipi nedumerit din ochiul acela și spuse :
-Nu știu, bre !
Încercă să-și pună ochii la loc, o vreme, dar nu reuși. Dintr-o parte Ioan spuse :
-,,Cei ce au o boală potrivită cu constituția, temperamentul și vîrsta lor, precum și cu anotimpul, sînt mai puțin primejduiți”, dar asta nu-l liniști deloc pe Armean. Privea nedumerit lumea cu ochiul din mijlocul frunții și lumea se înfigea în ochiul lui, netrebnică, speriindu-l.
Răsfirându-se printre pietrele zidului se ivi un păsăroi în fața privirilor lor.
-Cine-i, bre, păsăroiul ăsta ? întrebă Armeanul într-o doară.
Păsăroiul se așeză în fața lor turcește și îi privi cu milă.
-Sînt păsăroiul Ulise ! spuse într-o vreme și-și adună aripile a călătorie.
(din volumul Manualul Întâmplărilor)
Ștefan Agopian s-a nascut la 16 iunie 1947 in Bucuresti. Face studii de chimie la Universitatea Bucuresti. Debuteaza in presa in 1970 la revista Luceafarul. Primul roman, Ziua maniei, apare in 1979 la Editura Cartea Romaneasca. Urmeaza Tache de catifea, roman, 1981, Editura Cartea Romaneasca; Tobit, roman, 1983, Editura Eminescu, Premiul pentru proza al Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti; Manualul intamplarilor, povestiri, 1984, Editura Cartea Romaneasca, Premiul pentru proza al Uniunii Scriitorilor; Sara, roman, 1987, Editura Eminescu, Premiul revistei Amfiteatru pentru cea mai buna scriere beletristica a anului.
Proiect co-finanțat de AFCN.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.