când eram mic mă știam foarte bine
știam de la ce-mi apare urticarie
poezii de cazimir
vocea mamei
și drumul spre piața dintre blocuri (mi-a venit să scriu „piața cerului”)
unde ne juleam
în podul palmei dinadins
ca să ne ghicim între noi cât e praf și cer
și cât sânge cu pietriș
ocheam avioane și strigam ura
mâine, la aceeași oră, vom fi tot aici
(generația mea repeta
blânde jocuri comuniste
eram urmașii unor tipi
care nu fuseseră studenți la revoluție)
iarna urmăresc bolovanii de nea
ce ușor respiră pe ghenă
vara mestec vinars
mă rog sfântului pictat
într-o noiță pe unghia mare
învăț limbi sud-americane
țip când văd moartea că-și ia părul cu ceară
la mine-n cadă
la amurg transpir pe ceafă
mereu se găsește
ceva de luat de la mega (mi-a venit să scriu „medeea”)
când eram mic nu puteam să dorm
să mănânc cu tacâmuri
să cânt la ukulele
să-mi folosesc mâna stângă
sexul
și partea dreaptă a creierului
(generația mea e-o păpușă barbie
made in china
are facultate și master
câștigă un căcat de bani
citește rilke
prosoapele cu care
se șterge după duș
lasă scame
diferențiază bine
zigoții de fetuși
stă cu ai ei
e fată bună, zic vecinii de palier
care o-ntreabă constant
când trece a doișpea)
vreau s-aud
cum cântă lebăda
în sala mare de ședințe
dintr-o corporație aus glas
contactați femeile grase
din telenovele
umpleți seringa cu nurofen-portocală
vreau să-mi fac pofta de dulce
generația mea e-o pereche de blugi pyramid
din care nu s-a scos și prezervativul
zilele trecute
am ieșit mai mulți la o băută
așa cum se-ntâmplă
dimineața ne-a prins la cineva
arătam consumați
și cardul ratb mi-l pierdusem
în vis mă luptasem cu david
ninsoarea din cer
se spărgea
în cozi negre de mâță pe trotuar
se-ntunecase
adunați în bucătărie
lipicioși străini
cu ochii mai târzii decât podgoriile
mânăstirilor
stăteam cap pe umăr
priveam de la nouă
ocnașii strângători
dopul unei damigene de rachiu
suna-n viscol precum
ciocănelul din mâna judecătorului
bolnav de parkinson
podeaua tăcea mâlc
noi eram lihniți
și cu gândul la moarte
ne-am pus să curățăm
pantofii purtați de aseară
ca să ne ghicim între noi
cât e praf și cer
și cât sânge cu pietriș
Mihai Ivașcu (1997, București) este absolvent de Publicitate (promoția 2019) și masterand al Centrului de Excelență în Studiul Imaginii. În liceu a fost redactor Art Out, iar în studenție reporter și voce pentru RRC. A publicat în Liternet, Dilema Veche (blog), cv30, Dissolved Magazine, SUB25, a1.ro, Noise Poetry, Poetic Stand etc. Debutează cu volumul de poezie „pe cer jetoane” (Casa de pariuri literare, 2019) și participă la antologia „Izolare forțată” (Casa de pariuri literare, 2020, cu sprijinul AFCN). Fondator mezanin.ro și freelancer în proiecte culturale.
Proiect co-finanțat de AFCN.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.