Nabokov și niște fluturi fără dovadă (fragment)
— E disperată, îi spun. Ce-are fata mea care nu-ți convine? Splendoarea aia pe care am crescut-o ca pe ultimul ursuleț Panda de pe planetă. De ce n-o mai vrei? E așa de fragilă și delicată că puteai să trăiești cu ea fără s-o simți.
Și-a dres vocea. S-a ridicat. A mers la un dulap din lemn scump și a luat de pe raftul de sus o cutie mare de carton, pe care scria Kenzo și în care fuseseră probabil cizme, cizme cu care îmi călărise fata.
Lăsându-l să deschidă misteriosul chivot am privit pe fereastra deschisă, prin care se vedea Atomium, acea construcție metalică din Bruxelles, echivalentul turnului Eiffel, amintire a Expo 1958, când belgienii expuseseră și negri congolezi în țarcuri, însă fără să-i căznească sălbatic așa cum aș face-o eu cu maimuțoiul ăsta mustăcios și cu eșarfă, care deodată îmi zice:
— Domnule, dumneata știi cât m-a costat fata dumitale?
Văzând cum examinam incredul cutia de carton umplută ochi cu facturi, bilețele și cioturi de extrase de cont, a început metodic, scoțând prima hârtiuță:
— Dumneata știi cât m-a costat fata dumitale? Uite, am dovada aici, să începem: când a sosit în Bruxelles anul trecut, am mers să o iau de la aeroport cu taxiul. Nu vă ascund că până la aeroport eu am mers cu trenul, dar la întoarcere am luat împreună taxiul. Poftiți: 40 de euro.
Cutia era burdușită cu bilețele, păstrase tot, unele erau chiar prinse cu niște agrafe, structurate pe zile: note de restaurant, tichete de muzeu și cinema, facturi de electricitate.
M-am uitat împrejur în apartament, nemaiascultându-l, în vreme ce el tot enumera cum a dus-o la mare la Ostende, dar pentru că a plouat tot timpul au trebuit să stea mai mult prin cafenele, în loc să mănânce tartine pe plajă. Uite facturile.
Pereții apartamentului erau decorați cu cutiuțe de sticlă care expuneau somptuoși fluturi exotici.
— Vă pasionează entomologia? îl întreb pe neașteptate, ceea ce a avut darul de a-l descumpăni.
— Da, mi-a răspuns, revenindu-și, când am ceva loisirs, mă reped în Africa și încerc să prind cât pot.
Am dat din cap. Un asemenea contabil hapsân trebuie neapărat să fie un colecționar maniac. Categoria celor care nu dorm decât în pijama călcată.
— Știați că Nabokov a fost un pasionat entomolog? l-am întrebat, anticipând figura goală a armăsarului tânăr și îmbuibat care nu știe cine a fost Nabokov.
— Da, da, am continuat. Nabokov a colecționat și clasificat și desenat, chiar, multe lepidoptera. A botezat chiar o serie de fluturi, de pildă Lycaeides melissa samuelis, și a studiat organele genitale ale fluturilor.
Îi zâmbeam suav.
— A studiat organele genitale ale fluturilor, m-a îngânat, ca un ecou stupid și moale.
— Vă masturbați des? l-am întrebat, văzând cu deliciu cum îi cade maxilarul.
M-am ridicat și m-am întins, trosnindu-mi oasele.
Am luat cutia cu facturi și bilețele și de la fereastră le-am aruncat în adierea de afară, făcând să plece zburătăcind în aerul vesperal sutele de papioni, și papioane și fluturași.
S-a repezit spre mine și mi-a smuls cutia goală din mâini, deși nu-i mai folosea la nimic.
— Ce faceți, ce faceți?
Am apucat fără să mă grăbesc greaua sticlă de cristal și am izbit în prima cutiuță de pe perete.
Apoi am spart-o pe a doua, apoi am pocnit-o pe a treia și am continuat în vreme ce mă privea paralizat.
— Futu-ți fluturii mă-tii, i-am zis calm.
Când am ajuns jos cu ascensorul și am ieșit din imobil, lumea se adunase în jurul maimuțoiului cu eșarfă care se strivise de la etajul nouă. Ploaia de bilețele și facturi de pe trotuar era o dovadă limpede că se omorâse din amor, zburând ca o molie de lux.
Am plecat cu sufletul ușurat. Știusem că un asemenea tâmpit narcisist care nu se interesează de ceilalți nu mă va întreba de ce port mănuși vara.
(publicat integral pe blogul lui Dan Alexe)
Dan Alexe (n. 1961) este scriitor, cineast, jurnalist și traducător. A realizat filme documentare în Cecenia, Afganistan, Pakistan, Kosovo şi Asia Centrală. În România, a făcut parte ‒ împreună cu Dan Petrescu, Luca Pițu, Alexandru Călinescu, Sorin Antohi, Liviu Antonesei ‒ din așa-numitul „grup de la Iași“, care în anii ’80 a căutat să facă o opoziţie culturală structurată regimului comunist. A părăsit România în 1988, în momentul publicării în revista Agora de la New York a piesei sale de teatru Rămăieni, despre ravagiile protocronismului. A participat la filmul documentar Dezastrul roșu (Belgia, 1988), care denunța regimul lui Ceaușescu. Stabilit în Belgia, a colaborat, ca ziarist freelance, cu BBC și Europa Liberă, iar ulterior cu publicațiile grupului german WAZ. A trăit lungi perioade în Caucaz, Balcani sau Afganistan, unde a predat jurnalismul; a cunoscut războaiele din Cecenia și Bosnia și a făcut un film despre cântărețul mistic pakistanez Nusrat Fateh Ali Khan. Specializat in islamul mistic contemporan, a participat la volumul colectiv Géopolitique du Caucase (Ed. La Découverte, Paris, 1996) cu capitolul despre islamul cecen și cel nord-caucazian. Anterior, activitatea lui publicistică inclusese traduceri din latina renascentistă (în volumul colectiv Poetica Renașterii, București, 1986) sau studii despre țigani și Joyce („Les Tsiganes et le jazz dans le Finnegans Wake“, în Etudes Tsiganes, Paris, 1989). Filmul său Howling for God / Iubiții Domnului, despre dervișii urlători din Balcani care practică un foarte violent ritual de yoga islamică, a obţinut Premiul Criticii Internaționale la Festivalul din Amsterdam (1998) și Premiul Ministerului Francez al Culturii la Festivalul Musée de l’Homme (Paris, 1998). Cu același film a participat la festivalurile de la Cannes şi Hollywood (1999). I s-a decernat Marele Premiu al Musée de l’Homme pentru Cabal in Kabul (2007), film despre ultimii evrei din Afganistan, urmat în același an de cele mai mari distincții la festivalurile Flahertiana din Rusia (Moscova și Perm, 2007), Astra (Sibiu, 2007) și de Premiul Publicului la Nyon (Elveția, 2008). A publicat teatru în volumul îngrijit de Luca Pițu, Lumea ca spoială și împovărare (Editura Opera Magna, Iași, 2012), povestiri (Miros de roşcată amară și alte povestiri scandaloase, Humanitas, 2014; În punctul lui rebbe G., Polirom, 2016), eseuri culturale (Dacopatia şi alte rătăciri româneşti, Humanitas, 2015: ediție revăzută și adăugită 2021) și un roman (Pantere parfumate, Polirom, 2017). Blogul său, Dan Alexe’s Flea Market (https:// cabalinkabul.com), este foarte urmărit în mediile culturale din România.
Proiect co-finanțat de AFCN.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.